Lacrimile intră în albastru de cobalt şi sapă lumi de irişi ce gravitaţie plânge. Curcubeul se îndoaie greblând planeta albastră şi te caută pe tine. Acolo undeva, unde oceanul răsuceşte tornadă şi vaporul gigantic se îndoie, tu în cabina singuratică stai şi plângi. Vazduhul nu`l poţi străbate în argintii aripi, căci te doboară atracţia şi spaima. Aştepţi ca timpul să rupă zăgazuri de clipe, ore şi zile. Te duci în necunoscut şi furtuna năprasnică aruncă ape. Vrei să fii tu ocean de lacrimi şi năvală de ape, să opreşti totul pentru ca cerul să se lumineze şi tu să încetezi să mai iubeşti.

Viorel Muha

"Te iubesc! " Iată cea mai scurtă şi mai frumoasă expresie umanistă. Ea dovedeşte că umanismul constituie cel mai vechi concept de viaţă al universului uman cunoscut. Cred că dacă ar fi existat sub o forma oarecare şi Adam ar fi avut amabilitatea să`i spună Evei: " Te iubesc ! "

Brăduţ Covaliu în; Pe tărâmurile artei